În mod fiziologic, țesutul adipos funcționează ca un organ endocrin, secretând leptină pentru a informa hipotalamusul că există suficiente rezerve de energie.
Acest semnal ar trebui să inducă sațietatea și să crească consumul energetic. În starea de rezistență la leptină, acest circuit de feedback este întrerupt.
Creierul nu mai recepționează semnalul de „satietate” și interpretează situația ca fiind una de infometare, forțând organismul să conserve energia și să crească apetitul.
Când acestui tablou i se adaugă rezistența la insulină, procesul de slăbire este blocat pe două fronturi:
La nivel central (Creier): Rezistența la leptină menține senzația de foame constantă.
La nivel periferic (Celule): Nivelurile ridicate de insulină (hiperinsulinemia) blochează lipoliza — adică procesul prin care corpul accesează și „arde” grăsimea stocată.