Rezistența la leptină este definită prin incapacitatea creierului de a răspunde la semnalul de sațietate, în ciuda rezervelor de grasime ridicate.
În condiții de rezistență, deși nivelul seric de leptină este crescut, semnalul nu este transdus eficient. Creierul interpretează această absență a semnalului drept o stare de inaniție (infometare), declanșând două răspunsuri:
– Creșterea patologică a apetitului.
– Reducerea ratei metabolice bazale: Conservarea energiei pentru supraviețuire.
Factori determinanți:
Inflamația cronică de grad scăzut: Proteina C-reactivă (CRP) se poate lega de leptină, împiedicând trecerea acesteia prin bariera hemato-encefalică.
Hipertrigliceridemia: Nivelurile ridicate de trigliceride blochează transportul leptinei către receptori.
Hiperinsulinemia: Nivelurile crescute de insulină pot agrava rezistența la leptină prin căi de semnalizare comune.
Strategii de redresare metabolică:
Modularea inflamației: Suplimentarea cu acizi grași Omega-3 (forma TG) pentru refacerea sensibilității receptorilor.
Optimizarea somnului: Reglarea ritmului circadian pentru stabilizarea secreției de leptină și grelină.
Controlul încărcăturii glicemice: Stabilizarea insulinei pentru a reduce blocajele hormonale secundare.