Gândiți-vă la un scenariu ideal: te duci la medicul de familie pentru analizele periodice, iar rezultatele arată că ai colesterolul LDL ușor mărit, hemoglobina glicată (media glicemiei pe ultimele trei luni) ridicată și un indice HOMA-IR crescut. Medicul analizează tabloul clinic și îți prescrie ca tratament obligatoriu un plan de nutriție și un program de antrenament individualizat. Deoarece analizele nu se află într-un interval critic, ele pot fi readuse în parametri optimi strict prin modificarea stilului de viață, fără să fie necesară introducerea medicației.
De acolo, pacientul pleacă cu două trimiteri oficiale: una către un nutriționist acreditat și cealaltă către un antrenor specializat. Ambii specialiști își ajustează protocoalele special pentru a repara metabolismul pacientului, iar acesta este rechemat la medic după trei luni pentru a verifica eficiența programului prin noi analize.
În această lume pe care mulți o consideră o utopie, dar care în țări precum Marea Britanie sau Australia funcționează deja cu succes sub formă de programe pilot, pacientul beneficiază de decontarea acestor servicii de către stat, deoarece ele intră direct sub umbrela bugetului dedicat prevenției.
Marea piedică în calea acestui plan este că, într-un astfel de sistem, fondurile publice s-ar orienta către nutriționiști și antrenori, în loc să fie înghițite de marile companii farmaceutice, care sunt obișnuite să încaseze bani de la cele mai mici discrepanțe apărute în analizele populației. Într-o astfel de structură preventivă, singurul care câștigă cu adevărat este pacientul, care își recapătă sănătatea cu costuri reduse și cu susținerea statului, în timp ce profiturile industriei farma ar scădea considerabil.
În anul 2007, Asociația Medicală Americană (AMA) și Colegiul American de Medicină Sportivă (ACSM) au lansat în mod oficial conceptul numit „Exercise is Medicine” (Exercițiul este Medicină). Ideea de bază a acestui manifest global este că mișcarea fizică nu reprezintă doar un simplu hobby sau un obicei sănătos rezervat weekendurilor, ci este o veritabilă terapie non-farmacologică. Ea trebuie evaluată și prescrisă de către medici cu aceeași rigoare, precizie și dozaj specific ca orice alt medicament eliberat în farmacie.
Au trecut aproape două decenii de la acea lansare oficială și, din păcate, suntem încă extrem de departe de a vedea sportul integrat ca un standard de aur în tratamentele de zi cu zi. Privind însă partea plină a paharului, măcar mă bucur să realizez că nu sunt singurul nebun cu astfel de păreri…
Situatia Ideala pentru Medicina Preventiva
